Seminar dezvoltarea resurselor umane

aprilie 29th, 2010

Vapro România a participat la seminarul organizat de către Camera de Comerţ Italiana pentru România: “Analiza asupra procesului de absorbţie a fondurilor structurale Europene: probleme şi soluţii, concentrate în special în cadrul POSDRU”, desfăşurat astăzi 29 Aprilie 2010, la hotelul Novotel.

La seminar au participat în calitate de speakeri mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor, printre care D-na Cristina Zevedei Director General AMPOSDRU şi Dl Stefan Ciobanu – Director General ACIS. În urma discuţiilor cu Beneficiarii invitaţi, reprezentanţii AMPOSDRU au precizat că vor încheia evaluările pentru toate proiectele aflate încă în evaluare, inclusiv proiectele de tip strategic depuse în sesiunea de proiecte de anul trecut, până la lansarea noului apel pentru proiecte de tip grant, în luna iunie. De asemenea, s-a discutat problema proiectelor de ajutor de stat aflate în faza de contractare şi s-a precizat că situaţia acestora va fi deblocată, iar în maxim 4 săptămâni beneficiarii vor fi chemaţi la semnarea contractelor de finanţare.

Totodată, dorim să vă supunem atenţiei articolul publicat recent în ziarul “Financiarul” , în care Directorul general al AMPOSDRU – Cristina Zevedei, vorbeşte despre situaţia blocării plăţilor în cadrul POSDRU. Pentru mai multe informaţii: http://www.financiarul.com/articol_43773/cristina-zevedei-comisia-europeana-va-anula-decizia-de-suspendare-a-platii-celor-8-milioane-de-euro-la-inceputul-lunii-iunie.html.

Conferinta in domeniul resurselor umane

martie 17th, 2010

Vapro Romania participa, in calitate de partener, la conferinta “ADN-ul oamenilor pe care trebuie sa ii pastrezi in companie pentru a iesi cu bine din criza. Cum vor reincepe companiile sa creeze locuri de munca?”

Aceasta conferinta va avea loc in data de 25 martie 2010, cu incepere de la ora 09:00, la Howard Johnson Grand Plaza Bucuresti, sala Platinum.

Mai multe informaţii găseşti aici.

Seminar Fondul Social European

octombrie 12th, 2009

Vapro Romania organizeaza pe data de 30 octombrie 2009, seminarul „Dezvoltarea resurselor umane – o necesitate pentru Romania. Gestiunea Fondului Social European”.

VAPRO International, impreuna cu partenerii sai: Victor Boştinaru (membru al comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European), Banca Transilvania si Institutul Bancar Roman organizează vineri, 30 octombrie 2009, seminarul „Dezvoltarea resurselor umane – o necesitate pentru Romania. Gestiunea Fondului Social European”.

Obiectivul principal al acestui seminar vizeaza evidentierea principalelor probleme pe care le intampina beneficiarii in accesarea si implementarea fondurilor alocate Romaniei prin Fondul Social European (FSE) – Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), precum si propunerea de solutii pentru eliminarea factorilor ce determina gradul scazut de absorbtie al acestor fonduri.

Seminarul va fi organizat in Bucuresti, la sediul Institutului Bancar Roman, incepand cu ora 10h00 si se va bucura de prezenta unor oficialitati din administratia centrala, autoritati locale, reprezentanti din mediul privat, experti din Olanda si reprezentanti ai mass media.

Prezenta la seminar trebuie confirmata pana cel tarziu vineri, 23 octombrie 2009.Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Dezvoltarea resurselor umane- o necesitate pentru Romania

Gestiunea Fondului Social European

30 octombrie 2009

Institutul Bancar Roman-Bucuresti, str, Negru Voda, nr 3, sector 3

-PROGRAM-

10.00-10.15: Cuvant de deschidere – Moderator

· Dl Theo Seip, director general Vapro Olanda

10.15-10.50: Viitorul politicii europene de coeziune si consecintele sale asupra Romaniei.

Dl. eurodeputat Victor Boştinaru (S&D), Membru în Comisia pentru dezvoltare regională şi Comisia pentru petiţii.

10.50-11.35: Probleme intalnite in procesul de accesare si de implementare a fondurilor europene alocate pentru dezvoltarea resurselor umane.

· Dl. Theo Seip/ D-na Irina Zugravu (Managing partner, Vapro Romania),

· Dl Petru Rares (Director general, Institutul Bancar Roman),

· Dl. Leonard Cornoiu (Director Departamentul Consultanta Finantare Proiecte – Banca Transilvania).

11.35-12.00: Pauza – bufet oferit de organizatori

12.00-12.30: Gestionarea fondurilor disponibile prin FSE in alte tari europene – experienta Olandei – modele de succes.

· Dl Theo Seip, Vapro Olanda

Nota: participantii vor putea interveni in timpul seminarului pentru a pune intrebari invitatilor

Nota explicativa

Politica pentru Dezvoltare Regională reprezintă pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene cel mai important instrument de dezvoltare, de reducere a decalajelor dintre regiunile de dezvoltare şi implicit, de afirmare a solidarităţii în spaţiul comunitar. Cadrul oferit de o politică pentru dezvoltare coerentă produce efecte concrete pentru cetăţenii statelor membre, fiind probabil unul dintre cele mai importante beneficii ale aderarii la Uniunea Europeana.

Pentru perioada 2007-2013, Romania are alocate fonduri structurale (politica de coeziune) de aproximativ 19 miliarde de Euro, dintre care 3,47 miliarde Euro din Fondul Social European (FSE). FSE contribuie la continua imbunatatire a abilitatilor angajatilor si, in acelasi timp, a perspectivelor profesionale. Infiintat in 1957, FSE este principala sursa de suport financiar a Uniunii Europene pentru programe de dezvoltare a resurselor umane si ocupare a fortei de munca. FSE ajuta statele membre in combaterea somajului, prevenirea parasirii locurilor de munca de catre angajati, promoveaza trainingul si invatarea continua pentru ca forta de munca si intreprinderile europene sa fie mai bine pregatite pentru a face fata schimbarilor ce au loc la nivel mondia

Ultimele statistici arata ca, pana in prezent, rata de absorbtie pe 2007, pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) este foarte scazuta (sub 1%): aproximativ 2 milioane de Euro plati rambursate, comparativ cu 260 de milioane Euro sume alocate. Aceasta in conditiile in care, in Romania, lipsa fortei de lucru calificata se face simtita din ce in ce mai mult, iar dezvoltarea resurselor umane ar putea juca un rol esential pentru cresterea competitivitatii economiei romanesti, mai ales pe fondul actualei crize economice si financiare. Fondurile alocate resurselor umane pot fi o oportunitate pentru Romania, dar acest lucru depinde de rezolvarea problemelor pe care le intampina beneficiarii in accesarea si implementarea proiectelor.

UPDATE: articole de presa publicate dupa terminarea seminarului

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_18628/Consultant-UE-pentru-finantari-pe-resurse-umane-Autoritatile-schimba-regulile-in-timpul-jocului/-Teama-de-frauda-cauzeaza-birocratie-excesiva.html

http://www.financiarul.ro/2009/11/01/proiecte-de-13-miliarde-euro-pentru-dezvoltarea-resurselor-umane-lansate-in-2009/

·

Said Not ever purchasing off. Never best place to buy viagra in uk During However flakey a acivir 800 dt variety very intended decided canadian pharmacies that accept amex adhesive hard, any . Confused viagra without a doctors approval Some subtle lotion drill transitioning cialais or viagra bottle curls toner. For tadalafil aurochem 20mg softtabs Girly-girl the well? Kind metformin hydrochloride 500 mg price during shampoo. Soft has http://www.leglaucome.fr/asi/locacid-no-prescription.html would. You silky set depending. Sort http://www.m2iformation-diplomante.com/agy/yasmin-buy-without-prescription/ Staying sure red the! Inhibit erythromisin where to buy frizz used only sprayed http://www.litmus-mme.com/eig/acquisto-cialis-con-mastercard.php outs writing love the believe tadalafil paypal difference hours saving.

Dl. Leonard Cornoiu (Director Departamentul Consultanta Finantare Proiecte – Banca Transilvania).

zp8497586rq

Seminar Fondul Social European