Despre noi

VAPRO România este parte a grupului olandez VAPRO International, cu o experiență de peste 20 de ani la nivel european în dezvoltarea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene sau naționale. În România portofoliul nostru cuprinde sute de clienți din diverse industrii și peste 150 de milioane de euro finanțare nerambursabilă obținută pentru aceștia, începând cu anul 2007.

Bugetul de fonduri europene alocat României pentru perioada 2014 – 2020 este de aproximativ 40 de miliarde euro și reprezintă un sprijin real acordat organizațiilor publice sau private pentru a-și finanța obiectivele de investiții și dezvoltare pe termen mediu și lung.

Consultanții și experții VAPRO vă pot asista de-a lungul întregului proces – de la etapa de definire a ideilor și dezvoltare a proiectelor dumneavoastră pentru obținerea fondurilor europene, până la managementul și implementarea strategiilor pentru care s-a obținut finanțarea și rambursarea tuturor costurilor.

Va oferim servicii de consultanță și asistență specializată în găsirea celor mai potrivite soluții de finanțare pentru proiectele dumneavoastră privind:

Investiții în dezvoltarea resurselor umane prin training, coaching; recrutare și outplacement; sănătate și securitate la locul de muncă; internship; programe CSR. Creșterea competitivității companiilor prin investiții în echipamente sau extinderea activității; eficiența energetică;  cercetare, dezvoltare și inovare. Investiții în agricultură prin înființarea și/sau dezvoltarea fermelor agricole, pomicole și zootehnice; procesarea și marketingul produselor acestora; alte investiții în mediul rural.

 

Aducem valoare adaugată afacerii dumneavoastră prin:

  • expertiză internațională în proiecte similare de peste 20 de ani, atât în consultanță cât și în calitate de Organism Intermediar în Olanda;
  • specialiști și consultanți seniori cu experiență relevantă în dezvoltarea și implementarea de proiecte cu fonduri nerambursabile;
  • abordare integrată și o metodologie riguroasă de scriere și implementare a proiectelor;
  • portofoliu variat de clienți – de la universități, ONG-uri și instituții publice, până la IMM-uri și multinaționale (peste 60% dintre clienții noștri sunt companii străine sau multinaționale);
  • relații pe termen lung construite cu clienții noștri și sprijin integrat pentru afacerile lor;
  • echipă “proactivă”, “inovativă”, “de încredere” și “dinamică” – conform recomandărilor primite de la clienți;
  • rata de succes de peste 90%  a proiectelor dezvoltate de noi față de o medie generală a aprobărilor de 40%.

 Pentru o descriere detaliata a serviciilor noastre va rugam sa ne contactati.